vladimirnichita

Răsare soare după soare şi iar se stinge ca şi cum n-ar fi şi lasă-n urma iarăşi un alt soare ce de acum iar nu va fi. De vrei, de vreau, şi ei nu vor, oricum ar fi sa fie, se naşte unul după mii de sori... Pe-al cui sfârşit o să-l învie? Din mii şi mii de sori născuţi, se naşte-atuncea unul ce dintr-o mie de-nceputuri el doar sfârşeşte drumul.

De munţi şi brazi m-am săturat şi aerul lor tare De-mi umple pieptul cenuşiu ce azi il simt că moare. Şi chiar de m-aş întoarce-acum unde-am născut lumina Şi-aş lua totul de la început mi-aş asuma iar vina Căci unde am ajuns nu e hotar nici ochi spre a cunoaşte Şi vremea mea apune iar în goluri, şi nu naşte. Căci gol îl laşi atunci când pleci al pieptului meu soclu De fugi să vii şi nu stai mult eu tot dispar cu jocul Căci pleci acum şi smulgi cu tot din pieptu-mi al tău suflet Ce m